magi, s.m. Preot la unele popoare orientale din antichitate; p.ext. învățat; filozof; astrolog; vrăjitor. ♦ (În religia creștină) Fiecare dintre cei trei regi veniți din Orient să se închine lui Isus la nașterea sa. ♦ Fig. Sol, vestitor. – Din sl. magŭ.
m. 1) (în antichitate) Preot la popoarele orientale. 2) Persoană care prezice viitorul (după poziția aștrilor). 3) fig. Om învățat; persoană atotștiutoare; filozof. 4) Persoană care face vrăji; vrăjitor. 5) (în religia creștină) Rege mitic despre care se spune că ar fi venit din orient la Bethleem să se închine lui Isus Hristos, la nașterea lui. 6) fig. Persoană care duce sau aduce vești; vestitor. /<sl. magu
s.m. – 1. Magician. – 2. Astrolog, sol.., (religie) rege din Orient. – Mr. mag. Ngr. μάγος, cf. bg. mag; și, în parte, din lat. magus. – Der. magie (var. înv. maghie), s.f., din lat. magia, gr. μαγεία, (sec. XVII) și, modern, din it. maggia, fr. magie; magic, adj., din fr. magique; maghicesc, adj. (înv., magic).
magii, s.f. 1. Totalitatea procedeelor, formulelor, gesturilor etc. prin care ar putea fi invocate anumite forțe supranaturale spre a produce miracole; practica acestor procedee, formule etc. 2. Fig. Putere irezistibilă de atracție, de fascinare; farmec, încântare. – Din fr. magie.
f. 1) Ansamblu de procedee oculte prin care se crede că se pot produce fenomene miraculoase. 2) fig. Influență puternică, incontestabilă pe care o exercită arta sau natura asupra omului. 3) Ocupație de magician. /<fr. magie
s. f. 1. complex de practici prin care se consideră posibilă acționarea asupra realității înconjurătoare cu ajutorul forțelor supranaturale; vrăjitorie. o ~ neagră = magie propriu-zisă care apelează la puterea demonilor; ~ albă = arta de a produce fenomene naturale care par miraculoase. 2. (fig.) putere de atracție, de fascinare; farmec, seducție. (< fr. magie, lat. magia)