mâgle, s.f. (Reg.) Stivă. – Din magh. mágla (var al lui máglya).
s. v. ceață, grămadă, maldăr, morman, movilă, negură, pâclă, purcoi.
s. f. (sil. -glă), g.-d. art. mâglei; pl. mâgle
, mấgle, s.f. (reg.) 1. bețișor de măsurat bârnele în pereți. 2. sfeșnic de lemn.
s.f. – (Trans., Mold.) Grămadă, morman. Mag. mágl(y)a (Candrea). Legătură cu măgură (Tiktin; Scriban) pare dubioasă. – Der. mîglaș, s.m. (lucrător care taie sare în minele de sare gemă).
s.f. – Ceață. Sl. *mĭgla (Tiktin; Candrea; Graur, Rom., LIII, 384); cf. rus. mygla (Vasmer, II, 109).