mahalale, s.f. 1. Cartier (mărginaș) al unui oraș. ♢ Loc. adj. De mahala = care aparține sau este specific mahalalei; p. ext. de rând, vulgar, grosolan. 2. P. ext. Populația unei mahalale (1). – Din tc. mahalle.
f. 1) Cartier de la marginea unui oraș; suburbie. 2) Populația unui asemenea cartier. [Art. mahalaua; G.-D. mahalalei] /<turc. mahalle
s.f. – Suburbie, periferie. – Mr. măhală, megl. maală. Tc. (arab.) mahalle (Miklosich, Türk. Elem., II, 121; Roesler 599; Șeineanu, II, 242; Berneker, II, 5; Lokotsch 1350; Ronzevalle 159), cf. ngr. μαχαλᾶς, alb. mahaljë, bg., sb. mahala. – Der. mahalagiu, s.m. (persoană care trăiește la mahala; vulgar, grosolan); mahalagesc, adj. (de mahala): mahalagioaică, s.f. (femeie vulgară); mahalagism, s.n. (cuvînt sau expresie trivială). Mală, s.f. (stradă), folosit în Banat, este dubletul lui mahala, din sb. mala (Candrea).