mahmúr (mahmúră),
adj. –
1. Cu
capul tulbure după
beție. –
2. Indispus,
posomorît. –
3. (S.n.)
Indispoziție după o
beție. Mr.
mahmur. Tc.
mahmur, din
arab.
mahmūr (Miklosich,
Türk. Elem., II, 121; Șeineanu, II, 243; Lokotsch 1359; Ronzevalle 159), cf. ngr. μαχμούρης, bg.
mahmuren, sb.
mahmuran. – Der.
mahmurie, s.f. (
indispoziție).