majori, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care a împlinit vârsta legală pentru a putea beneficia prin lege de drepturi civile și politice depline. 2. Foarte important, principal. ♦ (Log.: în sintagmele) Termen major = predicatul concluziei unui silogism. Premisă majoră = premisă care conține termenul major al silogismului. 3. (Înv.; Mil.; în sintagmele) Sergent major v. sergent. Plutonier major (și substantivat, m.) v. plutonier. 4. (Muz.; în sintagma) Gamă majoră sau mod major = gamă sau mod care cuprinde cinci tonuri și două semitonuri. – Din fr. majeur.
adj. v. adânc, capital, considerabil, crucial, decisiv, esențial, fundamental, hotărâtor, important, însemnat, organic, primordial, profund, radical, serios, structural, substanțial, vital.
adj., s. 1. adj. (înv.) vârstnic. (O persoană ~.) 2. s. v. plutonier major. 3. adj. (MUZ.) dur. (Do ~.)
1) (despre persoane) Care a atins vârsta majoratului. 2) Care se caracterizează prin importanță deosebită; foarte important. /<fr. majeur, major. lat. major
adj. – (Mai) mare. Lat. maior (sec. XIX) cu pronunțarea din fr. majeur, cf. major. – Der. (din fr.) majorat, s.n.; majoritate, s.f.; majoritar, adj.; majora, vb. (a mări); majordom (var. maiordom), s.m.; majusculă (var. maiusculă), s.f.
adj. 1. Ajuns la majorat. 2. Principal, de mare importanță. 3. (Muz.) Gamă majoră sau mod major = gamă sau mod din cinci tonuri și două semitonuri, situate între treptele a treia și a patra, a șaptea și a opta. 4. (Log.) Termen major = predicatul concluziei unui silogism; premisă majoră = premisa care conține termenul major. [< fr. majeur, cf. lat. maior – comparativul lui magnus].
adj. 1. (despre oameni) ajuns la majorat. 2. principal, de mare importanță. o caz de forță ~ă = situație, eveniment neașteptat care împiedică pe cineva să facă un anumit lucru. 3. (muz.) mod ~ sau gamă ~ă = mod sau gamă din cinci tonuri și două semitonuri (între treptele III-IV și VII-VIII). 4. (log.) termen ~ = predicatul concluziei unui silogism; premisă ~ă = premisa care conține termenul major. (< fr. majeur, major, lat. maior)
degetăruți, s.m. Plantă erbacee din familia primulaceelor, cu flori albastre-violete, în formă de clopot, dispuse câte 1-8 în vârful tulpinii, care crește în regiunile muntoase (Soldanella montana). – Degetar + suf. -uț.
s. (BOT.) 1. (Soldanella montana) (reg.) cănăfior, degetărea, nejitnică, potiraș, măcrișul-caprei. 2. (Soldanella major) degetărel, potiraș, (reg.) măcrișul-caprei.
s. m., pl. locotenénți-majóri; abr. lt-maj.
pătlagini, s.f. Gen de plante erbacee cu frunzele de obicei ovale, dispuse în rozetă la baza tulpinii, cu flori grupate în spice, de culoare roz sau albăstrui, folosite în medicină datorită unor calități expectorante și a unor proprietăți care accelerează cicatrizarea rănilor (Plantago); plantă care aparține acestui gen. – Lat. plantago, -ginis.
s. (BOT.) 1. (Plantago major) (reg.) minciună, iarba-bubei, iarbă-de-cale, iarbă-grasă-de-grădină, iarbă-mare, limba-boului, limba-oii, plăcințica-vacii. 2. (Plantago lanceolata) (reg.) căruțele (pl.), limbariță, coada-șoricelului, iarba-tăieturii, limba-bălților, limba-broaștei, limba-oii, limba-șarpelui. 3. (Plantago media) (reg.) iarbă-de-cale, limba-mânzului, limba-oii. 4. (Plantago gentianoides) (reg.) limba-oii.
s. f. (sil. -tla-), g.-d. art. pătláginii; pl. pătlágini
f. Plantă erbacee cu frunze mari, ovale, dispuse în rozetă, și cu inflorescență în formă de spic în vârful unei codițe lungi, folosită în scopuri medicinale. /<lat. plantago, ~ginis
potirașe, s.n. 1. Diminutiv al lui potir. 2. Mică plantă erbacee cu flori albastre-violete, răspândită în regiunile muntoase (Soldanella major). – Potir + suf. -aș.
s.m. v. poteraș.
s. (BOT.; Soldanella major) v. degetăruț.
, ștevii, s.f. Plantă erbacee cu tulpină puternică, cu frunze ovale, comestibile, a cărei rădăcină este folosită în medicină pentru proprietățile ei astringente și depurative (Rumex patientia). ♢ Compus: ștevie-de-munte = plantă erbacee perenă, cu tulpina înaltă de 50-100 cm, cu frunze palmate, cu flori mici albe-roz în inflorescențe (Astrantia major). – Din sl. štavije, bg. štavel, scr. štavlije.
s. (BOT.) 1. (Rumex patientia) măcrișul calului, (reg.) urzica-raței. 2. (Rumex alpinus) (reg.) urzica-raței. 3. (Rumex conglomeratus) măcrișul calului, (reg.) brustan, dragavei, dragomir. 4. (Rumex crispus) dragavei, (reg.) crestățea, hrenuț, limba-boului. 5. (Rumex palustris) dragavei, dragaveică, măcriș de apă. 6. (Rumex sanguineus) (reg.) dragavei. 7. (Acetosa pratensis) măcriș. 8. (Astrantia major) (reg.) iurpăsătoare, cinstea-câmpului, faptul-mare, iarbă-de-orbalț.
s. f. (sil. -vi-e), art. ștévia (sil. -vi-a), g.-d. art. ștéviei; pl. ștévii, art. ștéviile (sil. -vi-i-)