malaci, -ce, s.m. și f. Pui al bivoliței. ♢ Epitet depreciativ pentru un om gras, greoi și leneș. – Din bg. malak.
s.m. – Bivol mic. Ngr. δαμαλάϰι „juncan”, din δαμάλι „vițel”, cf. bg. malak. Der. din gr. μαλαϰός „fraged, tînăr” (Cihac, II, 672; Berneker, II, 11; Tiktin) sau din bg., pusă în legătură cu sl. malŭ „mic” (Tiktin; Candrea) pare mai puțin probabilă.
s.f. (Med.) 1. Pierdere a consistenței, ramolire a unui organ sau țesut; ramolisment. 2. Dorință patologică de a ingera alimente picante. [Gen. -iei. / < fr. malacie, cf. gr. malakia – înmuiere].
Element secund de compunere savantă, cu semnificația „moale”, „înmuiat”. [< it. -malacia, fr. -malacie, cf. gr. malakia].
s. f. 1. pierdere a consistenței, ramolire a unui organ sau țesut; ramolisment. 2. pervertire a gustului constând în dorința de a ingera alimente picante. (< fr. malacie)