mândreți, s.f. 1. Frumusețe, splendoare. 2. (Concr.) Ființă, lucru cu aspect deosebit de frumos, de atrăgător. – Mândru + suf. -ețe.
mândreți, s.f. 1. Frumusețe, splendoare. 2. (Concr.) Ființă, lucru cu aspect deosebit de frumos, de atrăgător. – Mândru + suf. -ețe.
s. v. aroganță, fală, frumusețe, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfa-re, minunăție, minune, mândrie, orgoliu, semeție, splendoare, trufie, vanitate.
s. v. aroganță, fală, frumusețe, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfa-re, minunăție, minune, mândrie, orgoliu, semeție, splendoare, trufie, vanitate.
f. 1) Frumusețe deosebită; splendoare. 2) Ființă sau lucru cu aspect foarte frumos. O ~ de fată. /mândru + suf. ~ețe