măngălaie, s.n. (Reg.) Obiect de lemn, lung (și dreptunghiular), cu suprafața ondulată, pe care se freacă rufele la spălat sau cu care se netezesc rufele de pânză groasă. – Din magh. mángoló.
s. (reg.) maglă, mânjălău, zolitor. (~ pentru frecatul rufelor.)
s. v. tăvălug, vălătuc.
s. n., art. măngălăul; pl. măngăláie
s.n. – 1. Sul, tăvălug. – 2. Fălțuitor. Mag. mángalló (Philippide, Principii, 4; Cihac, II, 514; Gáldi, Dict., 143). În Trans., Mold. și Bucov. – Der. măngălui, vb. (a călca rufe).