definiția mantele definiție dex

expr. (intl.) indirect, pe ocolite.

mante, s.f. (Înv.) Mantie. – Din fr. mante.

s. v. mantie.

s. f., g.-d. art. mántei; pl. mánte

s.f. Pelerină lungă și largă care se purta peste celelalte haine; mantie. [< fr. mante].

s. f. pelerină lungă și largă purtată peste celelalte haine; mantie. (< fr. mante)

s.n. v. mantelă.

s.n. v. mantelă.

mantele, s.f. (Înv.) 1. Haină lungă, mai scurtă decât mantaua, purtată de femei peste rochie; mantilă. 2. Mantie. – Var. mantél, din it. mantello. Cf. rus. mantel.

mantele, s.f. (Înv.) 1. Haină lungă, mai scurtă decât mantaua, purtată de femei peste rochie; mantilă. 2. Mantie. – Var. mantél, din it. mantello. Cf. rus. mantel.

s. (înv.) mantăl, mantilă. (Ea purta o ~.)

s. v. mantie.

s. (înv.) mantăl, mantilă. (Ea purta o ~.)

s. v. mantie.

s. f., g.-d. art. mantélei; pl. mantéle

s. f., g.-d. art. mantélei; pl. mantéle

s.f. Manta scurtă cu care femeile își acopereau umerii și brațele. ♦ Mantie. [Var. mantel s.n. / < it. mantello, rus. mantel, germ. Mantel, cf. lat. mantellum].

s.f. Manta scurtă cu care femeile își acopereau umerii și brațele. ♦ Mantie. [Var. mantel s.n. / < it. mantello, rus. mantel, germ. Mantel, cf. lat. mantellum].

s. f. mantilă (1). (< it. mantello)