măreți, -e, adj. 1. Care trezește admirație, care se impune prin calități deosebite, excepționale; grandios, impunător, falnic, maiestuos, fastuos. 2. (Înv. și reg.) Mândru, semeț; îngâmfat, trufaș, orgolios. – Mări1 + suf. -eț.
adj. 1. v. grandios. 2. grandios, impunător, maiestos, (rar) august. (Imagine ~eață.) 3. fastuos, grandios, splendid, strălucitor, (înv.) vederos. (Un spectacol ~.) 4. v. falnic. 5. grandios, maiestos, solemn, (înv.) solemnel. (O noapte ~eață.)
adj. v. fudul, grandoman, infatuat, încrezut, înfumurat, îngâmfat, megaloman, mândru, orgolios, semeț, trufaș, țanțoș, vanitos.
1) Care impresionează prin aspect, proporții sau prin perfecțiunea însușirilor sale; impunător; grandios; monumental. 2) depr. (despre persoane) Care are o părere exagerată despre calitățile sale; plin de sine; îngâmfat; încrezut; fudul; semeț; mândru; falnic; înfumurat. /a mări + suf. ~eț
s.f. 1. Faptul de a fi măreț; ansamblu de calități care trezesc admirație și respect; grandoare, splendoare, fast1. 2. (Înv. și reg.) Mândrie, semeție, trufie. – Măreț + suf. -ie.
s. 1. v. grandoare. 2. grandoare, solemnitate. (Un peisaj plin de ~.) 3. grandoare, maiestate, semeție. (~ piscurilor albe de zăpadă.) 4. v. fast. 5. splendoare, strălucire, (înv.) pohfală. (~ alaiului domnesc.) 6. v. glorie.
s. v. aroganță, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, mândrie, orgoliu, semeție, trufie, vanitate.
f. 1) Caracter măreț; grandoare; splendoare. 2) depr. Atitudine de superioritate nejustificată față de alții; fală; îngâmfare; înfumurare. /măreț + suf. ~ie