mărșăluiesc, vb. IV. Intranz. A se deplasa în marș; a mărșui. ♦ Fam. A face un drum lung, obositor. – Marș + suf. -ălui.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșăluiésc, imperf. 3 sg. mărșăluiá; conj. prez. 3 sg. și pl. mărșăluiáscă
intranz. 1) (mai ales despre militari) A merge în marș. 2) fam. (despre oameni) A merge militărește. 3) fam. A face un drum lung și obositor. /marș + suf. ~ălui
mărșăluiri, s.f. Acțiunea de a mărșălui. – V. mărșălui.
s. f., g.-d. art. mărșăluírii; pl. mărșăluíri