definiția marturisire definiție dex

a cânta, a se da, a se da în fapt, a derula banda, a se goli, a ieși în față, a se îndoi, a paraclisi, a piui, a scuipa, a se sparge, a vărsa gușa, a vomita.

, mărturisesc, vb. IV. 1. Tranz. A declara, a relata, a spune, a susține. ♦ Spec. A face o depoziție în fața unei instanțe. ♦ (Înv.) A propovădui, a predica o credință, o învățătură morală. 2. Intranz., Tranz. A dovedi, a adeveri, a proba. 3. Tranz. A recunoaște (ca adevărat); a admite, a accepta. 4. Tranz. A spune deschis, a da pe față, a arăta fără ocol. 5. Tranz. și refl. A (se) destăinui. ♦ Refl. A se spovedi. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A primi spovedania cuiva; a spovedi. – Din sl. marturisati.

vb. 1. v. afirma. 2. a declara, a recunoaște. (Și-a ~ crima.) 3. v. destăinui. 4. v. spovedi. 5. (BIS.) a (se) spovedi, (înv. și reg.) a (se) griji, (înv.) a (se) duhovnici. (S-a ~ preotului.) 6. v. confirma. 7. a accepta, a admite, a recunoaște. (Până la urmă a ~ că așa este.)

vb. v. predica, propaga, propovădui, răspândi.

≠ a ascunde, a tăinui, a tăcea, a tăgădui

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărturisésc, imperf. 3 sg. mărturiseá, conj. prez. 3 sg. și pl. mărturiseáscă

tranz. 1) (lucruri știute sau bănuite, întâmplate etc.) A face cunoscut; a da pe față; a declara. 2) pop. A admite ca real; a considera ca veritabil; a recunoaște. 3) A adeveri prin fapte reale; a proba; a dovedi; a demonstra. /<sl. marturisati

intranz. 1) rel. (despre creștini) A-și recunoaște (unui duhovnic) păcatele în vederea iertării lor; a se spovedi. 2) A încredința (cuiva) o taină; a face confidențe; a se destăinui; a se spovedi; a se confesa. /<sl. marturisati

mărurisiri, s.f. Faptul de a (se) mărturisi; mărturie. 1. Afirmare, susținere. ♦ Spec. Depoziție făcută de o persoană în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală despre fapta penală sau civilă săvârșită. 2. Destăinuire, confidență. 3. Spovedanie. – V. mărturisi.

s. 1. v. afirmație. 2. v. depoziție. 3. v. recunoaștere. 4. v. destăinuire. 5. v. declara-ție. 6. v. destăinuire. 7. v. spovedanie.

s. v. predicare, propagare, propovăduire, răspândire.

≠ tăcere

s. f., g.-d. art. mărturisírii; pl. mărturisíri

f. 1) v. A MĂRTURISI și A SE MĂRTURISI. 2) Declarație a unui martor în fața organelor de anchetare pentru a adeveri un lucru sau pentru a susține părerile cuiva; depoziție; mărturie. 3) Comunicare a unui gând ascuns; confidență; destăinuire. 4) Ritual creștin constând în recunoașterea păcatelor spre a obține iertarea lor; spovedanie. /v. a mărturisi