definiția matur definiție dex

maturi, -e, adj. Ajuns la o deplină dezvoltare (fizică și intelectuală); cu judecată, cu experiență. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care dovedește o judecată adâncă, serios, chibzuit; p.ext. profund. [Acc. și: mátur] – Din lat. maturus, it. maturo.

maturi, -e, adj. Ajuns la o deplină dezvoltare (fizică și intelectuală); cu judecată, cu experiență. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care dovedește o judecată adâncă, serios, chibzuit; p.ext. profund. [Acc. și: mátur] – Din lat. maturus, it. maturo.

adj. 1. adult, mare. (E de-acum om ~.) 2. (fig.) copt. (O minte ~.) 3. v. chibzuit.

adj. 1. adult, mare. (E de-acum om ~.) 2. (fig.) copt. (O minte ~.) 3. v. chibzuit.

≠ nematur

≠ nematur

adj. m., pl. matúri; f. sg. matúră, pl. matúre

adj. m., pl. matúri; f. sg. matúră, pl. matúre

1) (despre organisme, ființe) Care se află în stare de dezvoltare deplină; ajuns în faza de maturitate; adult. 2) (despre persoane și despre manifestările lor) Care denotă profunzime și maturitate; cu înțelepciune profundă și serioasă. Om ~. Judecată ~ă. /<lat. maturus, it. maturo

1) (despre organisme, ființe) Care se află în stare de dezvoltare deplină; ajuns în faza de maturitate; adult. 2) (despre persoane și despre manifestările lor) Care denotă profunzime și maturitate; cu înțelepciune profundă și serioasă. Om ~. Judecată ~ă. /<lat. maturus, it. maturo

adj. Ajuns la maturitate. ♦ Copt la minte; cu experiență. ♦ Serios, adânc, profund, chibzuit. [Acc. și mátur. / < lat. maturus, it. maturo].

adj. Ajuns la maturitate. ♦ Copt la minte; cu experiență. ♦ Serios, adânc, profund, chibzuit. [Acc. și mátur. / < lat. maturus, it. maturo].

adj. 1. ajuns la maturitate; adult. ♢ copt (la minte), cu experiență. 2. serios, adânc, profund. (< lat. maturus, it. maturo)

adj. 1. ajuns la maturitate; adult. ♢ copt (la minte), cu experiență. 2. serios, adânc, profund. (< lat. maturus, it. maturo)

mắtur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.

vb. v. alunga, arunca, azvârli, depărta, goni, izgoni, îndepărta.

vb., ind. prez. 1 sg. mătur, 3 sg. și pl. mătură

tranz. 1) (case, străzi, drumuri etc.) A face să fie curat (strângând gunoiul cu mătura). 2) fig. (persoane) A da afară dintr-un loc; a izgoni; a alunga; a goni; a fugări. 3) (obiecte) A înlătura complet de pe o suprafață. /Din mătură

s. m. + prep. + s. f.