mătúșă (-e),
s.f. –
1. Tanti,
țață,
tușă. –
2. Adresare populară respectuoasă față de o
femeie. – Var. (fam.)
tușe. Lat.
mĭta în
loc de
amĭta „
mătușă” (Pușcariu 1054;
Candrea-
Dens., 1075; REW 424), cu suf. -
ușe, ca
auș, cf. comel.
amdä, engad.
amda, ticinezul
anda, v. fr.
ante, alb.
emtë (Meyer 92; Philippide, II, 631).
Pentru forma redusă mita, cf. Castro 160. Der. din sl.
mati „
mamă”, prin
mijlocirea rus.
mátuška „
mămică” (Cihac, II, 182; Scriban) este
dificilă fonetic. E cuvînt de
uz general (ALR, I, 167). Rut.
matuša, pe care
Pascu,
Beiträge, 8,
îl consideră greșit ca
etimon al
rom.,
provine din acesta (
Candrea,
Elemente, 408). – Der.
mătușo(n)iu, s.m. (
Banat,
unchi).