mazdrác (-ci),
s.m. –
1. Ghioagă,
măciucă. –
2. Par,
țăruș. Tc.
muzrak, din
arab.
mizrak (Miklosich,
Türk. Elem., II, 128; Meyer 277; Șeineanu, II, 253; Lokotsch 1476; Berneker, II, 63), cf. ngr. μισδράϰι,
alb.
mazdrak, bg.
măzdrak, sb.
mizdrak. De
aici pare a
proveni mazdrop, s.m. (Arg.,
flăcău voinic,
om tare).