meșterițe, s.f. 1. (Pop.) Femeie sau, p. gener., ființă talentată, pricepută, îndemânatică. 2. (Pop.; adesea adjectival) Femeie care știe să descânte, să facă farmece, vrăji. 3. (Rar) Femeie care practică o meserie. ♦ Soția unui meșter. [Acc. și: meșteríță] – Meșter + suf. -iță.
meșterițe, s.f. 1. (Pop.) Femeie sau, p. gener., ființă talentată, pricepută, îndemânatică. 2. (Pop.; adesea adjectival) Femeie care știe să descânte, să facă farmece, vrăji. 3. (Rar) Femeie care practică o meserie. ♦ Soția unui meșter. [Acc. și: meșteríță] – Meșter + suf. -iță.
s. f., g.-d. art. méșteriței/meșteríței; pl. méșterițe/meșteríțe
s. f., g.-d. art. méșteriței/meșteríței; pl. méșterițe/meșteríțe
f. pop. 1) Femeie pricepută, îndemânatică. 2) Femeie care știe să facă farmece, vrăji. [Acc. și meșteríță] /meșter + suf. ~iță