definiția meșterire definiție dex

, meșteresc, vb. IV. Tranz. 1. A executa, a face, a lucra; a prelucra. ♦ Tranz. și intranz. A lucra, a munci (cu pricepere) pentru a realiza ceva. 2. A pune la punct, a potrivi, a aranja, a repara, a meșteșugi. – Din meșter.

, meșteresc, vb. IV. Tranz. 1. A executa, a face, a lucra; a prelucra. ♦ Tranz. și intranz. A lucra, a munci (cu pricepere) pentru a realiza ceva. 2. A pune la punct, a potrivi, a aranja, a repara, a meșteșugi. – Din meșter.

vb. v. aranja, executa, face, lucra, munci, potrivi, realiza, reface, regla, repara.

vb. v. aranja, executa, face, lucra, munci, potrivi, realiza, reface, regla, repara.

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșterésc, imperf. 3 sg. meștereá; conj. prez. 3 sg. și pl. meștereáscă

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșterésc, imperf. 3 sg. meștereá; conj. prez. 3 sg. și pl. meștereáscă

tranz. 1) A face cu îndemânare și pricepere (de meșter); a meșteșugi. ~ o masă. 2) rar A readuce la starea inițială; a repune în funcțiune; a drege; a repara; a tocmi. /Din meșter

tranz. 1) A face cu îndemânare și pricepere (de meșter); a meșteșugi. ~ o masă. 2) rar A readuce la starea inițială; a repune în funcțiune; a drege; a repara; a tocmi. /Din meșter