meditații, s.f. 1. Reflectare, cugetare adâncă; meditare, reflecție. 2. Specie a genului liric, cuprinzând reflecții despre condiția umană. 3. Pregătire a lecțiilor, a examenelor cu un meditator; lecție particulară dată de un meditator; preparator (3). ♢ (Sală de) meditație = sală într-un internat unde elevii își pregătesc lecțiile. ♦ Perioadă de timp, în afara orelor de curs, în care elevii (dintr-un internat) își pregătesc temele. – Din lat. meditatio, fr. méditation.
s. 1. v. cugetare. 2. v. visare. 3. (concr.) (rar) meditare. (A scris o ~ asupra ...) 4. lecție, preparație. (Are o ~ la ora 18.) 5. v. meditare.
s. f. (sil. -ți-e), art. meditáția (sil. -ți-a), g.-d. art. meditáției; pl. meditáții, art. meditáțiile (sil. -ți-i-)
f. 1) Proces de examinare profundă a unei idei, situații sau probleme; cugetare adâncă; reflecție. 2) Poezie lirică în care se meditează asupra problemelor fundamentale ale existenței umane. 3) Lecție particulară dată de un meditator. /<lat. meditatio, ~onis, fr. méditation
s.f. 1. Gândire, cugetare îndelungată și adâncă; meditare. 2. Poezie lirică filozofică în care poetul își pune unele probleme în legătură cu existența omenească. ♦ Scriere în proză asupra unui subiect filozofic, moral sau religios. 3. Lecție particulară (dată de un meditator). [Gen. -iei, var. meditațiune s.f. / cf. fr. méditation, lat. meditatio].