subst. 1. S.m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescența ramificată și cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreț pentru vite; părâng, păsat (Panicum miliaceum); p. restr. semințele acestei plante, folosite în trecut pentru hrana oamenilor, azi mai ales ca hrană pentru vite și păsări. ♢ Mei mărunt (sau păsăresc) = varietate de mei ale cărei flori sunt dispuse în spiculețe care formează o inflorescență compusă; meișor (Panicum capillare). ♦ Compuse: mei-păsăresc = plantă cu frunze în formă de lance și cu fructele ca niște boabe mici, alburii și foarte lucitoare (Lithospermum officinale); mei-păsăresc (sau -nebun) = mohor; mei-tătăresc = mătură (2 a); mei-pădureț = meișor; mei-lung sau meiul-canarilor = iarba-cănărașului. 2. S.n. Meiște. – Lat. milium.
s. (BOT.) 1. (Panicum miliaceum) (reg.) părâng, păsat, (Mold. și Transilv.) mălai. 2. (reg.) păsat. (Dă ~ la păsări.) 3. mei-păsăresc = a) (Litho-spermum officinale) (reg.) mărgelușă, (înv.) mălăcel; b) (Setaria verticillata) dughie, mohor, (reg.) bursoacă.
m. 1) Plantă erbacee furajeră din familia gramineelor, cu semințe mici, ovale, care se folosesc în alimentație. 2) Semințele acestei plante folosite ca hrană pentru vite și păsări. /<lat. milium
s.n. – O anumită graminee (Panicum miliaceum). – Var. meiu. mR. mel’u, megl., istr. mel’. Lat. mĭlium (Pușcariu 1056; Candrea-Dens., 1079; REW 5572), cf. alb. mel (Meyer 263; Philippide, II, 648), it. miglio, prov. meilh, fr. mil(let), cat. mill, sp. mijo, port. milho. – Der. meiat, s.n. (căderea florii la vița de vie), al cărui semantism nu este clar; meișor, s.m. (plante, Panicum capilare, Panicum sanguinale, Milium effusum); meiște, s.f. (cultură de mei).