meleaguri, s.n. (De obicei la pl.) Loc. teren (situat în apropierea cuiva), împrejurime, vecinătate; cuprins al unei așezări omenești, ținut, regiune, loc; tărâm. – Din magh. mellék.
s. v. apropiere, împrejurime, jur, preajmă, vecinătate.
n. Teritoriu de mare întindere având anumite particularități specifice (de climă, de relief, resurse economice); ținut; regiune. /<ung. mellék
s.n. – Loc, regiune, împrejurime. Mag. mellék (Tiktin; Candrea). Par echivoce interpretările lui Cihac, II, 196 (din sb. miljak „proprietate”) și ale lui Lokotsch 1509 (din tc. mülük). Se folosește mai ales la pl.