s.n. – Inflamare a beregatei. – Var. malic. Origine îndoielnică. După Cihac, II, 514, din mag. mirigy „glandă”. În Munt.
adj. Care ține de muzică, referitor la muzică. ♦ Referitor la poezia lirică corală a grecilor. [< lat. melicus, cf. fr. mélique].
adj. referitor la muzică. ♢ referitor la poezia lirică corală a grecilor. (< fr. mélique, gr. melikos)
s.n. (Reg.) Nărav, obicei prost (la animale). Ex.: spunem că un cal are melic, atunci când lovește cu piciorul, când mușcă sau când, înhămat fiind, se sperie de obiectele care-i apar în raza vizuală, devenind greu de controlat. Termenul este frecvent folosit în satele de pe valea Vâlsanului, județul Argeș.