menhire, s.n. Monument megalitic (funerar sau de cult, întâlnit mai ales în provincia Bretagne și în sudul Angliei) de la sfârșitul epocii neolitice, construit dintr-un bloc înalt de piatră necioplită, așezat vertical, izolat sau în grup. – Din fr. menhir.
n. Monument megalitic funerar sau de cult, construit dintr-un bloc înalt de piatră necioplită. /<fr. menhir
s.n. Monument (funerar) megalitic, format dintr-un bloc de piatră neprelucrată înălțat vertical. [< fr. menhir, cf. celt. men – piatră, hir – lung].