definiția menzil definiție dex

menziluri, s.n., s.m. (Înv.) 1. S.n. Nume dat în țările românești, înainte de introducerea căilor ferate, serviciului de transport (pentru călători și pentru corespondență); olac. 2. S.m. Curier, ștafetă. – Din tc. menzil.

menziluri, s.n., s.m. (Înv.) 1. S.n. Nume dat în țările românești, înainte de introducerea căilor ferate, serviciului de transport (pentru călători și pentru corespondență); olac. 2. S.m. Curier, ștafetă. – Din tc. menzil.

s. v. curier, diligență, mesager, poștalion, poștă, ștafetă.

s. v. curier, diligență, mesager, poștalion, poștă, ștafetă.

(curier, ștafetă) s. m.

(poștă, diligență, act) s. n., pl. menzíluri

(poștă, diligență, act) s. n., pl. menzíluri

(curier, ștafetă) s. m.

n. înv. 1) Serviciu pentru corespondență și pentru călători. 2) Căruță de poștă. /<turc. menzil

n. înv. 1) Serviciu pentru corespondență și pentru călători. 2) Căruță de poștă. /<turc. menzil

s.n. – Poștă (organizație, local și distanță). – Var. mezil, mizil. Tc. menzil, din arab. manzil (Miklosich, Etym. Wb., 94; Șeineanu, III, 79; Loebel 64; Lokotsch 1401; Berneker, II, 37), cf. ngr. μεντζίλι, bg., sb. menzil. – Der. menzilesc, adj. (de poște); menzilgiu, s.m. (poștaș), din tc. menzilci; menzilhanea, s.f. (localul poștelor), din tc. menzilhane, toate înv. (sec. XVII).