definiția mesii definiție dex

(cuiva) meșii expr. a nu-i da conveni (cuiva).

vb. v. benchetui, chefui, petrece, prăznui.

m. mai ales la pl. 1) înv. Încălțăminte fără toc, confecționată din piele foarte fină, purtată peste ciorapi, sub încălțămintea de stradă. 2) rar Încălțăminte de casă din pâslă. /<turc. mest

s.m. – 1. Un fel de încălțăminte purtată de turci în interiorul pantofilor. – 2. Papuc. – Var. meșt, mestie. Mr. mestră, pl. mești. Tc. mest (Miklosich, Türk. Elem., II, 127; Șeineanu, II, 257; Loebel 63; Berneker, II, 39; Lokotsch 1459), cf. ngr. μέστι, alb. mešt, sb., cr. mȅštva, rut. mešty, pol. meszta.

s.m. pl. Un fel de încălțăminte fără toc, confecționată din piele subțire și purtată în trecut de bărbați, peste ciorapi. ♢ Expr. (Fam.) A nu-i da (cuiva) meșii = a nu-i conveni (cuiva); a nu avea curaj, a nu cuteza. A-l ține (pe cineva) meșii = a fi în stare, a putea. – Din tc. mest.

s. m. pl., art. méșii