s.f. 1. Parte a filozofiei care se ocupă cu analiza teoretică a metodelor de cunoaștere. 2. Totalitatea metodelor de cercetare folosite într-o știință. 3. Metodă de cunoaștere cu maximum de generalitate; metoda cea mai generală de cunoaștere. 4. Metodă (2). – Din fr. méthodologie.
s. f., art. metodología, g.-d. metodologíi, art. metodologíei
f. 1) Compartiment al filozofiei care se ocupă cu studiul metodelor de cercetare proprii unei științe. 2) Metodă de cunoaștere caracterizată printr-un grad maxim de generalizare. /<fr. méthodologie
s.f. 1. Parte a filozofiei care se ocupă cu analiza metodelor folosite în știința modernă; știință și teorie despre metodă. 2. Totalitatea metodelor de cercetare folosite într-o știință. 3. Metodă de cunoaștere cu maximum de generalitate. [Gen. -iei. / < fr. méthodologie, cf. gr. methodos – metodă, logos – studiu].