s.f. (Chim.) Fenomen de oscilare a structurii unei subtanțe între formele ei izomere electronic; structură intermediară. – Din fr. mésomérie.
s. f., art. mezomería, g.-d. art. mezomeríei
s.f. (Chim.) Fenomen de oscilare a structurii unei molecule între formele ei izomere electronic; structură intermediară. ♢ Teoria mezomeriei = teorie care consideră că, pentru o substanță ce poate fi formulată în mai multe structuri (structuri-limită), adevărata ei structură nu este cea redată prin structurile-limită, ci cea intermediară acestora. V. rezonanță. [Gen. -iei. / < fr. mésomerie].