mice, s.f. Familie de minerale cristalizate, cu luciu sticlos, sidefos, care se desfac ușor în foițe subțiri (elastice și transparente), întrebuințate în industria electrotehnică, a unor materiale de construcție, la fabricarea unor sorturi de hârtie și vopsele etc. – Din fr. mica.
s.f. (Pop.; în loc. adv.) Într-o (sau pe) mică de ceas = a) într-o clipă, foarte repede, imediat; b) foarte des, mereu. – Probabil lat. mica „fărâmă”.
f. Mineral cristalizat, transparent, de diferite culori, cu proprietatea de a se desface ușor în plăci subțiri și elastice, întrebuințate, în special, ca izolant electric și termic. [G.-D. micii] /<fr. mica
s.f. – Fragment, fărîmă, parcelă, parte. Lat. mῑca (Pușcariu 1068; Candrea-Dens., 1093; Tiktin; REW 5559), cf. it. mica, fr. mie, sp. miga. Der. din sl. migŭ „clipă, moment” (bg., pol. mig, sb., rus. miga), propusă de Graur, BL, VI, 156 și de Scriban, se bazează pe expresii ca o mică de ceas, în care mică dobîndește sensul special de „parte dintr-o oră” și pare posibilă doar ca încrucișare semantică. E dubletul lui mică, s.f. (mineral în foițe), din fr. (lat.) mica. Probabil același cuvînt este cel care s-a păstrat în expresia mici fărîme (var. mii fărîme, mii și fărîme), cu sensul de „bucățele”, în care mici „bucăți” s-a confundat cu mici „de mărime redusă”. – Cf. dumica, nimic.
s.f. Grup de minerale de siliciu și aluminiu cristalizate, care se desfac în foițe de obicei elastice. [Pron. -cii. / < fr. mica, cf. lat. mica – bucățică].