mieunaturi, s.n. Faptul de a mieuna; sunetul caracteristic al pisicii; miaun, miaut. [Pr: -mie-u-] – V. mieuna.
s. mieunare, mieunătură, miorlăială, miorlăire, miorlăit, miorlăitură, (reg.) miaun, miaut. (~ul pisicii.)
s. n. (sil. mie-u-), pl. mieunáturi
pers. 3 miáună, vb. I. Intranz. (Despre pisici) A scoate sunetul caracteristic speciei, a face miau, a miorlăi. [Pr: -mie-u-. – Var.: mioní vb. IV] – Din miau.