migălesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A lucra cu răbdare și cu minuțiozitate; a bunghini. ♦ A lucra fără spor. [Var.: migăí vb. IV] – Et. nec.
vb. 1. (pop.) a piguli, (reg.) a bunghini, (prin Mold.) a bichiri, (prin Mold. și Munt.) a puchini. (A ~ la o broderie.) 2. v. mocăi.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. migălésc, imperf. 3 sg. migăleá; conj. prez. 3 sg. și pl. migăleáscă
tranz. A face cu (multă) migală. 2. intranz. 1) A lucra cu (multă) migală. 2) pop. A lucra încet și fără spor; a se mocăi; a se mocoși; a se moșmoni; a bichiri. /Orig. nec.
vb. – A-și da silința, a se concentra asupra, a face ceva încet și cu grijă. Creație expresivă (Graur, BL, IV, 93), cf. cîrcăli, mocoși, sucăli etc. Legătura cu sl. migati „a închide ochii” (Cihac, II, 195), cu mic (Tiktin) sau cu miji (Scriban) este improbabilă. Var. Mold. migăi, Olt. migoroși, Munt. pigăli, piguli, ultima și cu sensul de „a ciuguli”, cf. ciuguli. Der. migală, s.f. (meticulozitate, amănunt, chițibuș), postverbal; migăleală (var. piguleală, folosită numai de Caragiale), s.f. (amănunțime, fleac; lucru îngrijit); migălos, adj. (meticulos, minuțios); migăială, s.f. (meticulozitate); migălitură, s.f. (meticulozitate); migoroșeală, s.f. (Olt., minuțiozitate).