mii, num. card., s.f. I. Numărul care în numărătoare are locul între 999 și 1001. 1. (Cu valoare adjectivală) O mie de ani. ♢ (La pl.; adesea prin exagerare, indică un număr foarte mare, nedeterminat) Mii de glasuri. 2. (Cu valoare substantivală) Unde merge mia, meargă și suta. ♢ Loc. adv. Cu miile (sau cu mia) = în număr foarte mare, cu duiumul. ♢ Expr. Mii și sute sau mii și mii = extrem de mulți. A avea o mie și o sută pe cap = a avea foarte multă treabă sau griji, nevoi etc. 3. (Intră în componența numeralelor adverbiale) De o mie de ori pe zi. II. S.f. Numărul abstract egal cu o mie (I). ♦ Bancnotă a cărei valoare este de o mie (I 1) de lei; miar. – Lat. milia (pl. lui mille).
s. (fam.) miar. (Avea la el doar o ~ pentru cumpărături.)
num. card. 1) Nouă sute plus o sută. 2) (cu valoare de num. ord.) Al miilea; a mia. /<lat. milia
f. 1) Număr constând din o mie de unități. 2) Cifra 1000. 3) Obiect marcat cu cifra dată. [G.-D. miei] /<lat. milia
s.f. – Numeral cardinal după 999; miar. – Mr. ńil’e, megl. mil’ă, istr. mil’e. Lat. mῑlia, pl. lui mῑlle (Pușcariu 1069; Candrea-Dens., 1100; REW 5573), cf. alb. miië (Philippide, II, 648), it. mille, fr., sp., port. mil. – Der. miar, s.n. (Arg.), format după decar, sutar; miaș, s.m. (căpitan peste o mie de soldați); înmii, vb. (a înmulți cu o mie); miime, s.f. (a mia parte).