, miracole, s.n. Fenomen supranatural, minune; fapt, fenomen uimitor, extraordinar. [Var.: (înv.) mirácul s.n.] – Din lat. miraculum, it. miracolo, fr. miracle.
s. minune, (înv. și reg.) taină, (înv.) ciudă, ciudesă, divă, mirac, semn, silă. (Parcă s-a întâmplat un ~.)
f. 1) Fenomen ieșit din comun; fapt supranatural; minune. 2) fig. Lucru cu calități extraordinare și imprevizibile, care provoacă admirație; minune. /<lat. miraculum, it. miracolo, fr. miracle
s.n. 1. Reprezentare teatrală din evul mediu cu subiect religios sau istoric, în care intervin elemente ale miraculosului creștin. 2. Eveniment, întâmplare contrară legilor naturii, care nu poate fi explicată rațional; minune. [Var. miracul s.n. / cf. fr. miracle, lat. miraculum < mirari – a admira].