miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioși cu mir2 (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc., ungându-i fruntea cu mir2. ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati.
miruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A câștiga; a strânge, a agonisi. – Din magh. nyerni.
miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioși cu mir2 (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc., ungându-i fruntea cu mir2. ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati.
miruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A câștiga; a strânge, a agonisi. – Din magh. nyerni.
vb. a unge, (înv.) a pomăzui. (L-a ~ domn, mitropolit.)
vb. v. acumula, aduna, agonisi, câș-tiga, cuceri, dobândi, economisi, face, obține, realiza, repurta, strânge.
vb. a unge, (înv.) a pomăzui. (L-a ~ domn, mitropolit.)
vb. v. acumula, aduna, agonisi, câș-tiga, cuceri, dobândi, economisi, face, obține, realiza, repurta, strânge.
(a unge cu mir, a câștiga) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miruiésc, imperf. 3 sg. miruiá; conj. prez. 3 sg. și pl. miruiáscă
(a unge cu mir, a câștiga) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miruiésc, imperf. 3 sg. miruiá; conj. prez. 3 sg. și pl. miruiáscă
tranz. 1) rel. (credincioși) A unge cu mir pe frunte. 2) (clerici, domnitori) A supune ritualului de consfințire în funcție. 3) fig. fam. A lovi puternic drept în frunte. /<sl. mirovati
tranz. 1) rel. (credincioși) A unge cu mir pe frunte. 2) (clerici, domnitori) A supune ritualului de consfințire în funcție. 3) fig. fam. A lovi puternic drept în frunte. /<sl. mirovati