miruiri, s.f. Acțiunea de a mirui1 și rezultatul ei. [Pr.: -ru-i-] – V. mirui1.
s. 1. miruit, ungere, (înv.) pomăzanie, pomăzuire. (~ unui domn, unui episcop.) 2. (BIS.) mir, miruială, miruit. (Taina ~rii.)
s. f., g.-d. art. miruírii; pl. miruíri