mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.
vb. a șperțui, (astăzi rar) a sfănțui, (înv.) a mâzdi, (fig.) a unge. (L-a ~ pentru a-i face o favoare.)
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mituiésc, imperf. 3 sg. mituiá; conj. prez. 3 sg. și pl. mituiáscă
tranz. (persoane) A câștiga de partea sa prin mită; a cumpăra. /mită + suf. ~ui