mofturi, s.n. (Fam.) 1. Lucru, problemă fără valoare, fără însemnătate; fleac, nimic, bagatelă. ♢ Expr. A umbla cu mofturi = a invoca motive lipsite de temei. ♦ (Rar) Șmecherie, tertip. 2. (La pl.) Capricii, fandoseli, nazuri, fasoane. – Din tc. müft.
n. 1) mai ales la pl. Dispoziție de moment, neașteptată și stranie; capriciu; naz; marafet; maraz; toană. ♢ A face ~uri a face nazuri, fasoane. 2) fig. fam. Pretenție neîntemeiată. 3) fam. Lucru lipsit de orice valoare; fleac; nimic; mărunțiș; bagatelă. /<turc. müft
s.n. – 1. Fleac, bagatelă. – 2. Scorneală, balivernă. – 3. Fason, sclifoseală. Tc. muft, din per. muft „fără importanță” (Loebel 204; Șeineanu, II, 262; Lokotsch 1492), cf. sb. mufte „gratuit”. La ultimul sens e posibilă intervenția unei încrucișări cu ngr. μόχθος „dificultate” (Cihac, II, 677). – Der. moftangiu, s.m. (palavragiu, șarlatan); moftangioaică, s.f. (șarlatancă, escroacă; sclifosită, fandosită); moftologie, s.f. (neseriozitate); moftolog, s.m. (grandoman, snob); mofturos, adj. (năzuros, fandosit).
expr. a fi exagerat de pretențios.