, mojici, -ce, s.m. și f., adj. 1. S.m. și f. adj (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; bădăran, mitocan. 2. S.m. și f. (Înv. și reg.) Țăran; p. gener. om de rând. 3. S.m. și f. (În forma mujic) Nume dat țăranilor ruși înainte de Marea Revoluție Socialistă din Octombrie. [Var.: mujíc, -ă s.m. și f.] – Din rus. mužik.
adj., s. 1. adj., s. v. mitocan. 2. adj. v. mitocănesc.
m. și f. 1) Persoană care vădește lipsă de educație; om cu apucături grosolane; mârlan; mahalagiu; bădăran; mitocan. 2) înv. Om de rând. /<rus. mužik
s.m. – 1. Țăran, om simplu. – 2. Bădăran, țopîrlan. – 3. (Adj.) Josnic, obraznic, nerușinat. Rut., rus. mužik (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 201), cf. pol. muzyk, ceh. muzik. Este dubletul lui mujic, s.m. (țăran rus), cultism din sec. XIX. Der. mojicesc, adj. (grosolan); mojicește, adv. (cu mojicie); mojicie, s.f. (grosolănie, obrăznicie); mojicime, s.f. (țărănime, plebe); mojicos, adj. (țărănesc).