m. Bărbat care, prin legământ, duce o viață de ascet și trăiește într-o mănăstire; călugăr. /<sl. monahu, ngr. monahos
s.m. – Călugăr, frate. Mgr. μοναχός, parțial prin intermediul sl. monachŭ (Tiktin; cf. Vasmer, Gr., 100), cf. it. monaco, fr. moine, sp. monje. – Der. monahal, adj. (de monah); monahicesc, adj. (monahal); ieromonah, s.m. (călugăr preot), din mgr. ἱερομόναχος, sl. jeromonachŭ; monahie, s.f. (călugăriță), din sl. monachija, cultism; monahism, s.n. (călugărie).