monarhi, s.m. Conducător suprem al unei monarhii; suveran. [Var.: (înv.) monárc s.m.] – Din ngr. monárhis, germ. Monarch.
m. Conducător absolut al unei țări; rigă; rege; suveran; împărat. /<ngr. monárhis, germ. Monarch
s.m. – Suveran. Mgr. μόναρχος, parțial prin intermediul lat. monarchus (sec. XVII, cf. Tiktin; Gáldi 211), și apoi din fr. monarque. – Der. monarhic, adj., din fr. monarchique; monarhi, vb. (înv., a domni); monarhie, s.f., din mgr. μοναρχία; monarhină, s.f. (înv., regină, suverană), din germ. Monarchin, sec. XVIII; monarhism, s.n., din fr. monarchisme; monarhist, s.m., din fr. monarchiste.
s.m. Conducător (rege, împărat etc.) al unei monarhii; suveran. [Var. monarc s.m. / < fr. monarque, gr. monarchos].
s. m. conducător (rege, împărat etc.) al unei monarhii; suveran. (< ngr. monarhis, germ. Monarch)