adj. Care poate fi executat de o singură voce sau la un singur instrument. // s.n. Aparat telefonic la care microfonul și receptorul sunt juxtapuse. [Pl. -ni, -ne, (s.n.) -oane. [< fr. monophone, cf. gr. monos – unic, phone – sunet].
I. adj. (despre muzică) pentru o singură voce sau un singur instrument: monofonic (2). II. s.n. aparat telefonic la care microfonul și receptorul sunt juxtapuse. (< fr. monophone)
s.f. (Fiz.) Procedeu tehnic de transmitere și captare a sunetului prin intermediul unui singur canal. – Din fr. monophonie, engl. monophony.
s. f., g.-d. art. monofoníei
s.f. (Fiz.) Proprietatea a ceea ce este monofonic. [Cf. fr. monophonie].