monoloage, s.n. 1. Scenă dintr-o lucrare dramatică în care un personaj, fiind singur pe scenă, își exprimă cu glas tare gândurile. ♦ Monolog interior = procedeu literar specific romanului sau nuvelei de analiză psihologică, prin care personajul supune introspecției propriile sentimente. ♦ Lucrare dramatică de proporții reduse, destinată să fie interpretată de către un singur actor. 2. Vorbire neîntreruptă a cuiva, fără a da altuia timp pentru replică; vorbire cu sine însuși. [Pl. și: monologuri] – Din fr. monologue.
monoloage, s.n. 1. Scenă dintr-o lucrare dramatică în care un personaj, fiind singur pe scenă, își exprimă cu glas tare gândurile. ♦ Monolog interior = procedeu literar specific romanului sau nuvelei de analiză psihologică, prin care personajul supune introspecției propriile sentimente. ♦ Lucrare dramatică de proporții reduse, destinată să fie interpretată de către un singur actor. 2. Vorbire neîntreruptă a cuiva, fără a da altuia timp pentru replică; vorbire cu sine însuși. [Pl. și: monologuri] – Din fr. monologue.
s. n., pl. monoloáge/monológuri
s. n., pl. monoloáge/monológuri
n. 1) Scenă dintr-o lucrare dramatică în care vorbește un singur personaj. 2) Lucrare dramatică de mici proporții, pentru un singur actor. 3) Discurs lung al unei persoane, care nu permite intervenția interlocutorilor. /<fr. monologue
n. 1) Scenă dintr-o lucrare dramatică în care vorbește un singur personaj. 2) Lucrare dramatică de mici proporții, pentru un singur actor. 3) Discurs lung al unei persoane, care nu permite intervenția interlocutorilor. /<fr. monologue
s.n. – Soliloc. Fr. monologue. – Der. monologa, vb. (a vorbi singur), din fr. monologuer; monologhist, s.m. (persoană care recită un monolog).
s.n. 1. Scenă dintr-o piesă de teatru în care vorbește un singur personaj. ♦ Mică piesă comică recitată de un singur personaj. ♢ Monolog interior = modalitate specifică prozei de analiză psihologică, în care un personaj introspectează propriile stări sufletești. 2. Vorbire cu sine însuși a cuiva. [Pl. -oage, -oguri. / cf. fr. monologue, gr. monologos < monos – singur, logos – vorbire].
s.n. 1. Scenă dintr-o piesă de teatru în care vorbește un singur personaj. ♦ Mică piesă comică recitată de un singur personaj. ♢ Monolog interior = modalitate specifică prozei de analiză psihologică, în care un personaj introspectează propriile stări sufletești. 2. Vorbire cu sine însuși a cuiva. [Pl. -oage, -oguri. / cf. fr. monologue, gr. monologos < monos – singur, logos – vorbire].
! s.n., pl. monológuri
s. n. 1. scenă dintr-o lucrare dramatică în care vorbește un singur personaj. ♢ mică piesă comică recitată de un singur personaj. ♢ ~ interior = modalitate specifică prozei de analiză psihologică, în care un personaj introspectează propriile stări sufletești. 2. vorbire neîntreruptă a cuiva, fără a da timp altora pentru replici; soliloc. (< fr. monologue)
s. n. 1. scenă dintr-o lucrare dramatică în care vorbește un singur personaj. ♢ mică piesă comică recitată de un singur personaj. ♢ ~ interior = modalitate specifică prozei de analiză psihologică, în care un personaj introspectează propriile stări sufletești. 2. vorbire neîntreruptă a cuiva, fără a da timp altora pentru replici; soliloc. (< fr. monologue)