, mormăituri, s.n. Faptul de a mormăi; mormăială, mormăitură; sunete caracteristice pe care le scoate ursul sau, p. ext., alte animale. ♦ Rostire nedeslușită, pe ton coborât, a cuvintelor (arătând nemulțumire). – V. mormăi.
mormăiți, -te, adj. (Despre cuvinte, sunete) Rostit încet și nedeslușit; îngăimat. [Var.: mornăít, -ă adj.] – V. mormăi.
s. 1. mormăire, mormăitură. (~ de urs.) 2. v. bombăneală.
s. n., pl. mormăíturi
s. 1. v. mormăit. 2. v. bombăneală.
s. f., g.-d. art. mormăitúrii; pl. mormăitúri