mult (-tă),
adj. –
1. Abundent. –
2. (Adv.)
Destul,
considerabil,
enorm, în catitate
mare. –
3. (Adv.)
Timp îndelungat, un
interval mare de
timp. –
Mai mult, încă, în
plus. –
Cel mult, numai,
atît. –
De mult, altădată, cu
lung timp în
urmă. –
Prea mult, peste măsură, în
exces. –
4. (Adv.)
Numai,
abia,
doar. –
5. (S.n.)
Cantitate mare,
lucruri numeroase. –
Mulți, lume,
nenumărați oameni. –
Multe, nenumărate lucruri. –
Și mai multe nu, neapărat, cu
orice preț.
Multul cu mult, oricît de
mult,
foarte mult. – Mr.
multu, megl.
mult, istr.
munt. Lat.
multus (Pușcariu 1124;
Candrea-
Dens., 1168; REW 5740), cf. it.
molto, prov., cat.
molt, v. fr.
moult, sp.
mucho, port.
muito. – Der.
multicel (var.
multișor), adj. (
destul);
mulțime (var. înv.,
mulție), s.f. (
oameni mulți,
multitudine,
abundență);
înmulți (var.
mulți), vb. (a
multiplica; a
augmenta; refl., a se
reproduce);
înmulțire, s.f. (
multiplicare);
înmulțitor, s.n. (
multiplicator);
deînmulțit, s.n. (
primul factor al unei
înmulțirii).
Mulțumi (var. înv.,
mulțemi, Trans.,
mulțămi), vb. (a
satisface, a
sătura; a
premia, a
gratifica, a
plăti, a-și
exprima satisfacția prin
cuvinte de
grație; refl., a fi
satisfăcut; refl., a fi, a se
arăta sătul, a nu
putea mai
mult), este
fără îndoială, un der. de la
mulțime (› *
mulțimi ›
mulțemi), ca
îndestula de la
destul. Der.
general admisă, din
la mulți ani (Crețu 349; Tiktin; REW 487;
Candrea; Scriban; Bărbulescu,
Arhiva, XXXIII, 47; Sandfeld 42) nu pare
posibilă,
fiindcă astfel de
compuse nu sînt
curente în
rom. (Trans.,
mulțam nu este un
rezultat al lui
mulți ani, ci o var.
dialectală a lui
mulțumesc; paralelismul cu ngr. εἰς πολλὰ ἔτη „să
trăiască mulți ani” › στολλάτη „
mulțumesc” este
sugestiv,
fără să
constituie un
argument hotărîtor,
fiindcă acest
etimon nu
explică celelalte sensuri ale cuvîntului). Der.
mulțămeală, s.f. (
gratitudine), înv.;
mulțumită (var.
mulțămită), s.f. (
premiu,
recompensă;
recunoștință);
mulțumitor (var.
mulțămitor), adj. (
satisfăcător,
suficient,
recunoscător);
nemulțumire, s.f. (
neplăcere);
nemulțumit, adj. (
nesatisfăcut,
mofturos);
nemulțumitor, adj. (care nu dă
satisfacție). – Der. din fr.
multiplu, adj.;
multiplica, vb.;
multiplicator, adj.;
multiplicat, s.n.;
multiplicitate, s.f.;
submultiplu, s.n.