, mulțimi, s.f. 1. (La sg., adesea cu determinări) Număr mare de ființe sau de lucruri, cantitate mare. 2. (La sg.) Lume multă strânsă laolaltă, grămadă de oameni; spec. masele largi ale populației; colectivitate. 3. (Mat.) Ansamblu de obiecte, numite elemente, grupate fie prin indicarea tuturor elementelor, fie prin formularea unei proprietăți caracteristice lor și numai lor. ♢ Mulțime vidă = mulțime care nu conține nici un element. Mulțimi disjuncte = mulțimi care nu au nici un element comun. Mulțimi echivalente = mulțimi între care se poate stabili o corespondență biunivocă. – Mult + suf. -ime.
s. 1. v. ceată. 2. duium, grămadă, potop, puhoi, puzderie, sumedenie, (înv. și pop.) mare, poiede, (înv. și reg.) întuneric, (reg.) posmol, tălabă, (Transilv. și Mold.) silă, (înv.) mulțit, putere, (fig.) groază, grozăvenie, grozăvie, (reg. fig.) polog. (O ~ de dușmani.) 3. colectivitate, masă, (pop.) obște, (peior.) gloată. (Din ~ s-a ridicat un glas.) 4. v. gloată. 5. v. gros. 6. număr. (Copleșit de ~ dușmanilor.) 7. grămadă, (fig.) armată. (O ~ de amatori s-a prezentat.) 8. v. puzderie. 9. grămadă, seamă. (Și-a rezolvat o ~ de probleme.) 10. multitudine, pluralitate, (rar) pluritate. (~ problemelor abordate.) 11. grămadă, (fig.) car. (I-a adus o ~ de vești.) 12. grămadă, șir, (fam.) cârd. (A trecut o ~ de ani de când nu ne-am văzut.) 13. (MAT.) domeniu.