definiția muntelui definiție dex

s. v. smirdar.

s. v. smirdar.

s. v. bulbuc.

s. f. + prep. + s. m., g.-d. art. cáprei de múnte; pl. cápre de múnte

s. v. brioală.

s. v. păltior.

s. m., pl. cocóși-de-múnte

s. m.

s. m.

s. v. mojdrean.

s. f. + prep. + s. m.

s. f. + prep. + s. m.

s. f., pl. găíni-de-múnte

s. v. belhiță, chițcan.

expr. (deț.) izolator; (în) secția restrictivă.

s. m.

(bot.) s. f., g.-d. art. micsándrei-de-múnte

s. v. toporaș, viorea, viorică.

s. pl. v. unghia-păsării.

, munți, s.m. 1. Ridicătură a scoarței pământului mai mare decât dealul, de obicei stâncoasă și depășind înălțimea de 800 de metri. ♢ Expr. Prin munți și văi = peste tot, pretutindeni, pe tot întinsul. ♦ Regiune, zonă muntoasă. 2. Fig. Grămadă, cantitate mare (și înaltă) din ceva; morman. ♦ Om foarte înalt (și solid). 3. (În sintagma) Munte de pietate = întreprindere capitalistă de credit specializată în acordarea de credite pe baza amanetării obiectelor de uz personal; casă de lombard. – Din lat. mons, -tem.

s. (GEOGR.) 1. masiv, (înv.) codru, promontoriu. (~ții Bucegi.) 2. munte de gheață v. aisberg.

s. m., pl. munți

m. 1) Ridicătură a scoarței pământului mai mare decât dealul, cu înălțimi care depășesc, în general, 800 ♢ ~ de gheață ghețar plutitor; aisberg. Prin ~ți și văi peste tot; pretutindeni. 2) fig. Cantitate mare de ceva; grămadă; morman. /<lat. mons, ~is

s.m. – Ridicătură de pămînt mai mare decît dealul; lanț montan. – Mr., istr. munte, megl. munti. Lat. montem (Pușcariu 1128; Candrea-Dens., 1169; REW 5664), cf. it., sp., port. monte, prov., fr. mont, cat. munt. Se folosește în Trans. cu sensul special de „pășune”, cf. sp. monte „pădure”. – Der. Muntenia s.f. (Valahia); muntean, adj. (de la munte); muntean, s.m. (locuitor al Munteniei); muntenesc, adj. (muntean, valah); muntenește, adv. (ca în Valahia); muntenism, s.n. (particularitate lingvistică din Muntenia); munticel, s.m. (colină), cf. muncel; muntar, s.m. (Trans., mulgător de vaci și oi care pasc); muntos, adj. (de munte), pe care Pușcariu 1229 îl derivă direct din lat. montuōsus. – Din rom. provine pol. multanka „flaut”, din numele propriu muntenia (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Candrea, Elemente, 403).

s. m., pl. munți-blóc

s. m.

s. v. lichen.

s. pl. v. unghia-pă-sării.

s. m. + prep. + s. m.

(bot.) s. f.

s. v. drepnea.

s. m. + prep. + s. m.

s. v. parpian.

s. m. + prep. + s. m.

s. v. cocoșar.

s. v. parpian.

s. v. tâlhărea.

s. f.

s. v. firuță.

s. m.

s. v. smirdar.

s. m.

s. v. smirdar.

s. v. sisinei.