murez, vb. I. Tranz. 1. A ține unele legume într-o soluție de oțet sau în saramură pentru a le face să se acrească și să se conserve. ♦ Refl. (Despre unele legume ținute în oțet sau în saramură) A deveni acru și bun de mâncat; a se acri. 2. A conserva nutrețurile în stare suculentă printr-un proces de fermentare. 3. A muia în apă plantele textile (în cursul procesului de prelucrare); apune la topit. 4. Fig. A uda tare, până la piele. – Din moare (derivat regresiv).
intranz. (despre legume, fructe) A deveni bun pentru consum, înăcrindu-se. /Din moare
tranz. 1) (legume, fructe) A pune la acrit într-o soluție specială (în scopul consumării sau al conservării). 2) (nutrețuri suculente) A supune fermentării pentru a conserva. 3) (plante textile) A ține (un timp oarecare) în apă înainte de prelucrare (pentru a separa fibrele de tulpină); a topi. 4) fig. (despre ploaie) A uda până la piele; a face leoarcă. /Din moare
s.f. – Prapur, mezenter. – Mr. (a)mură. Probabil dintr-un lat. *mula (Meyer, Neugr. St., III, 45; Pascu, I, 34; Candrea; cf. Mușlea, Dacor., VIII, 212), cf. alb. muljë (după Capidan, Raporturile, 515, din alb.), ngr. μούλα, fr. mule. Der. din gr. μύλη (Giuglea, LL, II, 46) este mai puțin probabilă. – Din rom. provine bg. mura (Romansky 121; Capidan, Raporturile, 209).
expr. (pop.) a nu acționa pentru atingerea unui scop; a rămânne impasibil într-o situație în care s-ar impune o acțiune imediată
expr. a-i da cuiva aproape integral soluția unei probleme pe care ar trebui s-o rezolve singur.
muri, s.m. Nume dat mai multor specii de arbuști din familia rozaceelor, cu tulpina spinoasă, cu frunze palmat-compuse, cu flori albe sau roz dispuse în umbele și cu fructele comestibile (Rubus); arbust din această specie. – Lat. morus.
m. înv. Element de construcție executat din piatră, beton etc., care închide sau separă o încăpere; perete. /<lat. murus
s.m. – Perete, zid (de apărare). – Mr. mur. Lat. murus (sec. XIX), cultism din epoca romantică. Este cuvînt moștenit în mr.
s.m. – Rug și fruct al arbuștilor din specia Rubus. – Mr. mur. Lat. mōrus (Pușcariu 1132; Candrea-Dens., 1173; Mușlea, Dacor., V, 619 și VIII, 212; REW 5696a), cf. it. moro. Rezultatul u ‹ o n-a fost explicat satisfăcător; der. din gr. ionic μοῦρον (Diculescu, Elementele, 481) sau din ngr. μουριά (Roesler 573) nu e probabilă. – Der. mură, s.f. (fructul murului), mr. (a)mură, cf., it., prov., cat., sp., port. mora, fr. mûre (REW 5696); muret (var. muriș), s.n. (tufiș de muri). Din rom. provin mag. múr (Edelspacher 19) și țig. sp. muri „frag” (Besses 111).
mure, s.f. Fructul comestibil, negru și lucios, al murului1. ♢ Expr. Mură-n gură = lucru (obținut) fără muncă, fără osteneală, de-a gata. – Lat. mora (pluralul, devenit sg., al lui morum „mură”).
mure, s.f. (Reg.; mai ales la pl.) Glandă, ganglion de la pieptul sau de la gâtul unor animale. – Cf. alb. mullë.
mure, s.f. Parâmă folosită pentru a trage spre proră colțurile inferioare ale velelor pătrate. – Din it. mura.
s.f. (Mar.) 1. Manevră curentă prin care colțul de jos al unei vele se întinde spre proră. 2. Expresie folosită pentru a arăta poziția velierului în raport cu vântul. [< it. mura].