musturi, s.n. 1. Suc dulce care nu a început încă să fermenteze, obținut prin zdrobirea și presarea boabelor de struguri sau, p. ext., a altor fructe ori plante. 2. Zeamă, suc pe care îl conțin unele fructe. 3. Seva arborilor. 4. (Pop.) Zeamă din gunoiul vitelor. 5. Lichid cu care este îmbibat pământul după topirea zăpezii. – Lat. mustum.
s. (pop.) pișat, pișălău, (reg.) mujdar, mursă, mustalău, mustăraie, mustăreață, mustărie, musteală, mustoare, pișătoare. (Lichidul care se scurge din gunoiul vitelor se numește ~.)
n. 1) Lichid dulce obținut prin zdrobirea și presarea boabelor de struguri (sau ale altor fructe), care încă n-a început să fermenteze. 2) pop. Lichid nutritiv care circulă în vasele plantelor; sevă. 3) Zeamă de băligar. /<lat. mustum
s.n. – 1. Suc de struguri. – 2. Cidru. – 3. Suc, zeamă. – Mr. mustu, megl. most. Lat. mustum (Pușcariu 1140; Candrea-Dens., 1184; REW 5783), cf. alb. mušt (Philippide, II, 648), cf. it., sp., port. mosto, prov., cat. most, fr. moût. – Der. musti, vb. (a avea lichid din abundență; a lăsa zeamă sau sevă, a stoarce, a extrage sucul); mustit, s.n. (acțiunea de a musti); mustitor, s.n. (zdrobitor; lin, călcătoare); mustar, s.m. (vînzător de must); mustărie, s.f. (prăvălie de vinuri); mustăreață, s.f. (zeamă eliminată de trunchiul de mesteacăn; sevă), cu suf. -eață (după Candrea, dintr-un lat. *mustaricia); mustometru, s.n. (alcoolmetru); mustos, adj. (zemos), pe care REW îl derivă direct din lat. mustōsus; mustuială (var. musteală, mustuitură), s.f. (tescovină; boștină). – Din rom. provine bg. must (Romansky 122).