definiția mustrat definiție dex

mústru, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) dojeni, a(-și) imputa, a(-și) reproșa. ♢ Expr. (Tranz.) A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a avea remușcări, a se căi. – Lat. monstrare.

mústru, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) dojeni, a(-și) imputa, a(-și) reproșa. ♢ Expr. (Tranz.) A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a avea remușcări, a se căi. – Lat. monstrare.

vb. v. certa.

vb. v. blama, condamna, dezaproba, drăcui, înfiera, înjura, ocărî, proscrie, reproba, respinge, stigmatiza.

vb. v. certa.

vb. v. blama, condamna, dezaproba, drăcui, înfiera, înjura, ocărî, proscrie, reproba, respinge, stigmatiza.

vb., ind. prez. 1 sg. mústru, 2 sg. mústri, 3 sg. și pl. mústră

vb., ind. prez. 1 sg. mústru, 2 sg. mústri, 3 sg. și pl. mústră

tranz. A trata cu reproșuri și observații aspre; a dojeni. ♢ ~ pe cineva cugetul (sau conștiința) a avea remușcări; a-i părea rău pentru faptele comise. /<lat. monstrare

tranz. A trata cu reproșuri și observații aspre; a dojeni. ♢ ~ pe cineva cugetul (sau conștiința) a avea remușcări; a-i părea rău pentru faptele comise. /<lat. monstrare

vb. – A certa, a dojeni, a admonesta. Lat. monstrāre (Pușcariu 1143; Candrea-Dens., 1188; REW 5665), cf. it. mostrare, cat., sp., port. mostrar. Pentru semantism, cf. Șeineanu, Semasiol., 183. – Der. mustrător, adj. (reprobativ).