muțenii, s.f. 1. Stare a celui mut, lipsă a capacității de a vorbi; mutism, muție. 2. Tăcere, liniște deplină. – Mut + suf. -enie.
s. 1. v. mutitate. 2. mutism, tăcere, (rar) muție, (reg.) muțeală, muțitură. (Nu ieșea din ~ lui.)
≠ gălăgie
s. f. (sil. -ni-e), art. muțénia (sil. -ni-a), g.-d. art. muțéniei; pl. muțénii
f. 1) Stare a celui mut. 2) fig. Liniște totală; tăcere deplină. /mut + suf. ~enie