definiția năpusteați definiție dex

, năpustesc, vb. IV. 1. Refl. A se repezi asupra cuiva sau undeva (adesea cu intenții agresive); a năvăli, a tăbărî; a da buzna. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A lăsa în părăsire; a abandona; a neglija. – Din sl. napustiti.

vb. a se arunca, a se azvârli, a năvăli, a se precipita, a se repezi, a sări, a tăbărî, a se zvârli, (rar) a se prăbuși, (înv. și pop.) a cădea, (înv. și reg.) a năduli, a se prăpăstui, (reg.) a iuruși, a năboi, a se năprăti, a nooti, a se tovărî, (Transilv.) a se aiepta, (Transilv. și Ban.) a se șupi, (înv.) a se da, a năbuși, a năvrăpi, a se slobozi. (S-au ~ asupra dușmanului.)

vb. v. abandona, arunca, azvârli, lăsa, neglija, părăsi, repezi, zvârli.

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năpustésc, imperf. 3 sg. năpusteá; conj. prez. 3 sg. și pl. năpusteáscă

intranz. înv. A lăsa plecând în altă parte; a părăsi; a abandona. /<sl. napustiti

intranz. (despre ființe) A se arunca cu lăcomie sau cu violență; a năvăli; a tăbărî; a se repezi; a năpădi. /<sl. napustiti

vb. – 1. A părăsi, a lăsa, a abandona. – 2. (Refl.) A se repezi, a se arunca asupra. – 3. (Maram.) A slobozi, a lăsa liber. Sl. napustiti „a porunci” (Tiktin). – Der. năpust, s.n. (abandon; Trans., spiriduș, stafie).