nătângi, -ge, adj., s.m. și f. 1. Adj., s.m. și f. (Persoană) fără inteligență, fără pricepere; prostănac, neghiob, nătântoc. 2. Adj. (Despre sentimente, manifestări, acțiuni ale omului) Fără sens, fără rost, lipsit de rațiune; prostesc. 3. Adj., s.m. și f. (Rar) (Om) nepriceput, naiv, neîndemânatic. 4. Adj., s.m. și f. (Om) îndărătnic, încăpățânat; (om) supărăcios, nervos. – Din sl. netengŭ „leneș”.
, ~ge) 1) și substantival (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește lipsă de inteligență; prost; neghiob: tâmp; tont; nătărău; netot; nerod; năuc; stupid. 2) Care vădește lipsă de supunere; încăpățânat; îndărătnic. Fire ~gă. 3) rar Care nu are nici un sens; care este fără noimă; nerod. Spaimă ~gă. /<sl. netengu
nătângesc, vb. IV. Refl. . 1. (Rar) A deveni nătâng (1); a se prosti, a se tâmpi. 2. (Pop.) A se încăpățâna, a se îndărătnici; a se îndârji, a se înverșuna. – V. nătâng.
vb. v. încăpățâna, îndărătnici, îndârji, înverșuna.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nătângésc, imperf. 3 sg. nătângeá; conj. prez. 3 sg. și pl. nătângeáscă
intranz. rar1) A deveni nătâng. 2) A stărui într-o acțiune sau într-o atitudine contrar bunului-simț. /v. nătâng
nătângii, s.f. 1. Lipsă de inteligență, de pricepere; p. ext. faptă, vorbă, atitudine de om nătâng (1); neghiobie, prostie. 2. Îndărătnicie, încăpățânare. – Nătâng + suf. -ie.
s. 1. v. prostie. 2. (concr.) gogomănie, neghiobie, nerozie, nesocotință, prostie, stupidi-tate, (rar) netoție, (înv. si reg.) nătărăie. (Mare ~ a spus!)